Postări

Se afișează postări din martie, 2013

MTC evolueaza - Acupunctura Zhengdao

Imagine
Acupunctura prin tehnica Zhengdao Am aflat mai de curând de terapia zhendao, ca ramură a acupuncturii şi recunoscută ca atare, fiind o ramură relativ nouă a medicinei tradiţionale chineze. Metoda cuprinde ca în toate cazurile de tratament prin MTC (medicina tradițională chineză), evaluarea pacientului, diagnosticul, tratamentul şi monitorizarea evoluţiei pacientului la domiciliu . Metoda are la bază principiile acupuncturii clasice, stimu­larea și inhibarea unor centri energetici specifici cu ajutorul unui ac special, dar spre deosebire de metoda clasică de acupunctură, se folo­seşte un ac de acupunctură mai deosebit, durata unei şedinţe fiind cu mult mai mică, de câteva minute, în funcţie de numărul centrilor care trebuie stimulaţi si modul în care reacționează organismul. Numele terapiei se traduce prin „ ac stilet ”, indicând forma specială a acului, ce facilitează pătrunderea netraumatică în piele a acestuia. Terapia alternativă zhendao nu are contrain­dicaţii, și se remarcă prin f

Reclame google