Interpretarea gresita a pacatului

Citind intterviurile cu Kahuna Moornah, practic ultima dintre preotii Kahuna de scoala veche, am reusit sa inteleg perspectiva Huna - invatatura hawaiiana despre lume. Ar fi fost mai usor daca as fi citit in intregime Istoria religiilor si credintelor religioase, drept penntru care o recomand celor care vor sa aprofundeze acest subiect pe cat de interesant pe atat de incalcit si interpretabil.

Greşeală şi păcat

Este esențială pentru înțelegerea acestei teorii semnificația diferită fata de noi ortodocșii a noțiunii de păcat. În Hawaii, se consideră că există trei feluri de greşeli şi că nu toate sunt păcate, deşi noi avem tendinţa de a le considera ca atare. Când avem tăria de a ne recunoaşte greşelile, înseamnă şi că ne asumăm răspunderea pentru ele, ca luăm masurile necesare și ne iertăm pentru ele, anuland orice tensiune, orice datorie față de noi înșine.

 

Primul tip de greşeală este Hala: când te abaţi de la cale, când comiţi erori, când faci o greşeală sau când eviţi adevărul. Făcând astfel, poţi în mod necugetat să răneşti pe cineva, dar aceasta nu este un păcat.

Al doilea tip de greşeală este Hewa: excesul şi lăcomia, greşeală care de asemenea nu este un păcat, deşi este considerată mai rea decât Hala şi cel mai adesea ne răneşte şi pe noi, dar într-un anume fel şi pe ceilalţi. Hewa include şi situaţiile în care, atunci când avem nevoie, luăm de la alţii mai multă energie decât doresc ei să ne ofere, un fel de abuz de încredere.

Cel de-al treilea tip de greşeală şi singurul care este cu adevărat un păcat este Ino, rănirea intenţionată a altei persoane şi acţiunile desfăşurate cu violenţă şi ură.

(Putem constata din cele de mai sus că sexul nu este considerat în niciun fel un păcat, dacă nu are caracteristicile care să îl încadreze la Ino. Fac această remarcă spre a observa una dintre diferenţele majore între acest sistem de cunoaştere şi de credinţe şi sistemele lumii aşa-zis civilizate, în care sexul fiind unul dintre păcate, apare o categorie întreagă de noi vinovăţii şi implicit de autopedepsiri).

Mai există un alt fel de vinovăţie neîntemeiată: părăsirea, abandonarea unei relaţii, faptul că nu acţionezi din iubire sau că nu eşti perfect. Ne auto-judecăm cu asprime şi aceasta trimite un mesaj subconştientului nostru, că nu suntem suficient de buni şi că nu merităm prea multe. Imi amintesc la un moment dat, fiind foarte indragostit de o prietena - aveam si de ce, o sa vedeti - pentru ca eu o consideram mult mai buna decat mine si ii doream sa-i fie ei bine inainte mea, imi spunea ca noi ne meritam. Multi ani dupa aceasta am inteles ca nu era vorba doar de un dat cu periuta sau de o simpla incurajare ci e vorba despre trepte. Si dupa ani, am avut bucuria sa-i fiu alaturi intr-un moment in care avea ea nevoie de aceasta informatie. De aceea, adesea nu ne lăsăm să ne iubim pe deplin nici pe noi însine, nici pe alții; iar pierderea iubirii este asociată în mod frecvent cu probleme de sănătate, concretizate aproape instantaneu prin îmbolnăvire şi declinul calităţii vieţii.

Păcat – Vinovăţie – Iertare

Iertarea este necesară în toate cazurile. Trebuie să îi iertăm pe ceilalţi şi în acelaşi timp este imperativ pentru sănătatea şi starea noastră de bine să ne iertăm pe noi înşine. Acesta este secretul vindecării depline. Poate uneori să mai fie nevoie de şi altceva, dar cel mai adesea, ritualul iertării, Ho’oponopono, este suficient şi are grijă de rezolvarea tuturor problemelor. Si nu apare nicaieri in Huna mentionata convalescenta sau sechelele - de ce? Pentru ca ele nu exista, sunt lipsite de send pentru cel care cunoaste secretele Huna.

Prin urmare, in credinta hawaiiana Ino este fără echivoc, singurul tip de păcat care necesită iertare.

Dar cât de des ne ocupăm de Ino?

Dacă stăm să ne gândim la asta, am putea avea surpriza să constatăm că poate nu am mai iertat pe nimeni, nici pe noi înşine, de foarte multă vreme. Poate că din vremurile inocente şi naive ale copilăriei - atat poate fi de grav.

Subliniez: atât poate fi de grav

Aşadar, cam câtă vinovăţie - a noastră în faţa altora şi a altora în faţa noastră purtăm cu noi?

Demult, cel mai faimos Huna din Vest scria:

„Practicanţii Kahuna ştiau ceea ce psihanaliştii au cercetat până la disperare. Este vorba de faptul că, atunci când un om a „păcătuit”, iar Sinele inferior (Mintea subconştientă) şi Sinele mijlociu (Mintea conştientă) sunt de acord că el a păcătuit, Sinele inferior poate avea ideea fixă că păcatul trebuie pedepsit. In acest caz, Sinele inferior setează comanda de pedeapsă, prin boală sau accidente”. Treaba asta este catse poate de logica si din cae am vazut se reflecta si in teoriile actuale despre mecanismul vibrational al Legii atractiei.

Ideile fixe devin obsesii, iar vinovăţia creează obsesii subtile, înşelătoare, întrucât Sinele inferior nu are capacitatea de a raţiona. Dacă Mintea conştientă preia ideea că persoana respectivă păcătuieşte şi o plantează în Subconştient, şi chiar şi dacă mai târziu se produc schimbări în Mintea conştientă, Subconştientul poate încă să creadă că a fost un păcat. Aceasta poate da naştere bolii.

Examinaţi-vă credinţele şi observaţi dacă puteţi înceta să vă mai învinovăţiţi singuri. Folosiţi-vă conştiinţa (unihipili?) drept călăuză şi nu ca pe un gardian! Dacă aveţi mustrări de conştiinţă, acestea poartă un mesaj conform căruia mai aveţi posibilităţi de evoluţie. Consideraţi că aţi acţionat în cel mai bun mod pe care îl aveaţi atunci la îndemână, într-un scop bun, atâta doar că nu puteaţi vedea posibilitatea ca toată lumea să câştige din acea situaţie. Pe parcursul acţiunilor voastre, dacă intenţia nu a fost să răniţi pe cineva, era probabil cea mai bună abordare pentru toţi cei implicaţi. Cu toate acestea, chiar dacă schimbarea credinţelor adânc înrădăcinate nu se realizează bătând din palme, soluţia există: iertarea.

(Există destul de multe ritualuri, tehnici, meditaţii şi procedee prin care putem obţine şi/sau acorda iertarea. In acest material am prezentat viziunea asupra vinovăţiei şi iertării din perspectiva Huna-ei hawaiiene).

 

Iertarea de sine

Actul de a cere iertare şi a repara nedreptăţile face parte şi din cultura vestică şi din majoritatea religiilor. Il regăsim în Ortodoxism (spovedania), în Catolicism (confesiunea şi penitenţa), la Alcoolicii anonimi (unul dintre cei 12 paşi) şi în familia noastră – orice mamă îşi învaţă copiii să  ceară scuze. Judecătorii cei mai înţelepţi joacă, uneori, un rol de Kahuna, prin stabilirea unor îndatoriri reparatorii, care nu numai că răsplătesc victima, dar constituie un fel de vindecare şi pentru cel care a greşit.

Dacă nu vă puteţi convinge Subconştientul că nu aţi păcătuit, trebuie, şi puteţi, să calmaţi lucrurile prin căinţă: cerând iertare şi făcând un sacrificiu (probabil că înţelegerea greşită asupra sacrificiului uman în Hawaii vine din această practică). Când spunem sacrificiu, ne referim la a renunţa la ceva, la timp şi energie pentru a îndrepta lucrurile faţă de cineva pe care l-aţi rănit. De altfel, hawaiienii sunt învăţaţi încă din copilărie să ierte necondiţionat pe oricine şi să îşi ceară scuze.



Emoţiile reprimate, cum sunt vinovăţia şi furia, dorinţa de răzbunare, creează adevărate toxine în corpul nostru. Practicanţii Kahuna spuneau că deşi noi nu vrem să avem de a face cu ele, totuşi punem vechile emoţii negative în adevăraţi săculeţi negri, pe care îi inghesuim în corpul nostru (metafizic sau eteric). Ele blochează căile neuronale şi energetice, astfel încât corpul nu se mai poate auto-vindeca, rezultând boala şi depresia.

Acum stiți - important este ce alegeri faceți de acum încolo.
[polldaddy rating="6558992"]
----------------------------------------------------

dr. Daniel Ganea

Medic de familie, Ecografie la domiciliu,

Medic urgente ambulanta privata

http://ConsultatiiLaDomiciliu.ro
Comunitatea Oamenilor Sanatosi